Spre Antipozi!

Actros

Spre Antipozi!

Temperaturi ridicate, canguri și peisaje interminabile în outback – aceasta este descrierea clasică a Australiei. În mod evident, chiar și australienii trebuie să recunoască că toate acestea nu sunt doar simple clișee. Aceste lucruri chiar influențează viața la Antipozi. Un reportaj privind lansarea noului Actros pe piața din Australia.

Drum liber: camionul Actros pe șoselele din outback.


Camionagii australieni parcurg distanțe mari și au ture lungi la volanul camioanelor lor. Astfel, unul dintre camioanele noastre de test din Australia, un Arocs, se deplasează ca tren rutier cu o masă maximă de 120 de tone și face curse regulate de la Perth către regiunea Pilbara și retur, însumând aproximativ 2.800 km. Aici, o astfel de distanță nu reprezintă nimic deosebit. Iar de acum înainte va deveni o provocare pentru care și noul Actros va fi perfect pregătit: marțea trecută s-a dat startul cu un eveniment în regiunea nordică a statului Queensland – nava-amiral a camioanelor Mercedes-Benz se găsește acum și la Antipozi.

Peste 260 de invitați – printre care numeroși clienți și colegi din departamentul Vânzări – au participat la lansarea autovehiculului în zona tropicală a Australiei. Pentru a se potrivi cu această piață neobișnuită, evenimentul a avut loc într-o zonă deschisă cu câmpuri de trestie de zahăr. Clienții noștri au fost uimiți atât de eveniment, cât și de autovehicul. Tenorul: noul Actros depășește tot ce a existat pe piața din Australia până în acest moment în ceea ce privește eficiența, fiabilitatea și confortul.



Bineînțeles că înainte de lansarea pe piață s-a reflectat intens la cum poate fi adaptat camionul la condițiile locale: În timpul programului de testare de 18 luni au fost parcurși peste 1 milion de kilometri cu un număr total de 20 de camioane – testele au oferit rezultate care arată exact ceea ce așteaptă clienții australieni de la autovehiculele lor. 35 de companii de transport s-au implicat în aceste teste și au putut testa camioanele în activitatea lor zilnică. Astfel, au fost obținute răspunsuri la întrebări importante: Ce modele se potrivesc cel mai bine? Ce specificații trebuie oferite? Ce schimbări majore ar trebui făcute pentru piața din Australia?



Cele mai mari modificări sunt, cu siguranță, integrarea unei saltele cu arcuri tipic australiene în cabină, un sistem de navigație configurat pentru Australia, precum și rezervoare suplimentare de carburant, de mari dimensiuni, cu un volum de până la 1.100 de litri. În rest, au existat numeroase reacții foarte bune: Un camionagiu mai în vârstă a declarat scurt și concis că este cel mai bun camion pe care l-a condus vreodată. O laudă frumoasă – mai ales că în viața sa a condus numeroase camioane. Șoferii sunt entuziasmați mai ales de cabina de mari dimensiuni și calitatea interiorului, în timp ce personalul dispeceratului laudă valorile extrem de reduse ale consumului de carburant, cu siguranță unul din principalele argumente de vânzare pentru acest remarcabil camion. Un feedback pozitiv au primit și numeroasele sisteme de siguranță ale noului Actros, în special asistentul activ la frânare și asistentul pentru menținerea distanței. Prin acestea, Mercedes-Benz stabilește un nou standard pe acest continent.


15 comentarii