Primul Mercedes-Benz Arocs 8x6 din Marea Britanie folosit ca utilaj de împrăștiat material antiderapant este pregătit pentru iarnă

Arocs

Flota de utilaje de împrăștiat material antiderapant Mercedes-Benz Arocs 8x6 fotografiate împreună cu „Just Jane”, avionul Avro Lancaster.

Primele modele de Arocs 8x6 vor intra în acțiune în Marea Britanie de îndată ce temperaturile din Lincolnshire Wolds vor scădea.

Avionul Avro Lancaster, denumit „Just Jane” a fost achiziționat la începutul anilor 1980 de către frații Fred și Harold Panton. „Jane” este piesa centrală a muzeului de aviație din Lincolnshire, amplasat pe terenul aerodromului dezafectat din East Kirkby. Aici au fost realizate fotografiile.


Lincolnshire este renumit ca fiind unul dintre cele mai plate comitate din Marea Britanie. Însă noile utilaje de împrăștiat material antiderapant Mercedes-Benz se vor asigura că, în această iarnă, drumurile din această regiune cu dealuri și văi adânci vor rămâne deschise.

Primele modele de Arocs 8x6 vor intra în acțiune de îndată ce temperaturile din Lincolnshire Wolds vor scădea. Lincolnshire Wolds reprezintă o rezervație naturală în apropiere de satul Normanby le Wold, iar cu o înălțime de aproximativ 168 de metri, este cea mai înaltă regiune din estul Angliei, între Yorkshire și Kent. 

Cele 4 autocamioane au fost achiziționate de specialiștii în închiriere și achiziții, Essential Fleet Services, pentru a fi utilizate de consiliul comitatului Lincolnshire County Council. Factorii decisivi pentru comanda primită de dealerul Intercounty Truck & Van au fost disponibilitatea unui utilaj cu tracțiune pe puntea față din fabrică, precum și fiabilitatea renumită a autovehiculelor Mercedes-Benz precedente și asistența de înaltă calitate.



Cele mai noi modele sunt Arocs 4143 AK cu cabine ClassicSpace M, motoare moderne cu 6 cilindri și o putere de 335 kW (428 CP) și transmisiile automate, rafinate cu 12 trepte de viteză Mercedes PowerShift. Suprastructura marca Epoke, fabricată în Danemarca, împreună cu plugul de zăpadă demontabil Riko V și lamele din zăpadă au fost integrate și livrate de reprezentanța britanică Scarab din Tonbridge, Kent.

Mercedes-Benz Axors cu configurație 6x4, livrat de Intercounty Truck & Van și închiriat de Essential Fleet Services, coloana vertebrală a parcului auto al consiliului comitatului Lincolnshire, alcătuit din 47 de utilaje de împrăștiat material antiderapant. Noile autocamioane 8x6 au înlocuit autovehiculele 6x6 ale unui alt producător – două se află în depozitul Willingham Hall din apropiere de Market Rasen, și câte unul în Horncastle și Manby.

Șasiul Mercedes-Benz de 32 de tone suportă o suprastructură pentru împrăștiat material antiderapant cu o capacitate de 10 metri cubi. Autovehiculul are o autonomie ridicată și poate fi folosită mai mult timp față de modelul precedent de 26 de tone, înainte de a fi nevoit să se întoarcă la bază pentru reîncărcare.



Consiliul comitatului Lincolnshire este de foarte mult timp un pionier în ceea ce privește îmbunătățirea serviciilor de deszăpezire. La fel ca în cazul utilajelor anterioare de împrăștiere a materialului antiderapant, noile autocamioane sunt echipate cu instalații de pulverizare, care umezesc în prealabil sarea uscată cu o soluție pe bază de sare și apă, înainte ca produsul să ajungă în mecanismul de rotire, pentru o priză mai bună pe carosabil și pentru a nu fi îndepărtat rapid. Astfel, sarea va topi zăpada și poleiul mai rapid.

Instituția este responsabilă pentru întreținerea rețelei rutiere alcătuită din 3.200 de șosele din cel de-al doilea comitat ca mărime din Anglia. David Davies, inginer-șef pentru întreținere și directorul parcului auto, confirmă: „Folosim deja de câțiva ani autovehicule Mercedes-Benz și s-au dovedit a fi foarte fiabile.”

„Pentru utilizarea în Lincolnshire Wolds, regiune adeseori afectată de vremea rea care vine dinspre Marea Nordului, sunt necesare neapărat trei punți motoare. Faptul că noul nostru Arocs era disponibil direct din fabrică sub forma unui pachet complet, pregătit pentru iarnă, a reprezentat o mare diferență – Mercedes-Benz a îndeplinit toate așteptările noastre.”

Essential Fleet Services a semnat un contract de 10 ani pentru Arocs. Compania cu sediul în Lincoln sprijină 42 de localități într-o rețea națională de centre de service. Compania gestionează o flotă de peste 1.000 autocamioane, dintre care 300 de modele Mercedes-Benz cu punte rigidă, dar și câteva autovehicule de salubrizare Econic.



Conform inginerului parcului auto național, John Dimbleby, datorită faptului că șasiul Arocs 8x6 era disponibil din fabrică, nu a fost nevoie de un furnizor special pentru suprastructură. „Configuratorul online este foarte reconfortant în ceea ce privește fiabilitatea așteptată și nivelul de acoperire a garanției, deoarece, în mod normal, atunci când începi cu echipamente suplimentare, te aștepți să adaugi un alt element care poate crea alte probleme”, declară acesta.

În lunile de iarnă, patru tehnicieni ai companiei Essential Fleet Services sunt pregătiți în orice moment să asiste flota pentru servicii de deszăpezire din Lincolnshire, în cazul unor defecțiuni tehnice. „Trebuie să fim pregătiți pentru tot ce ne poate oferi iarna mai rău”, afirmă Dimbleby. „Autovehiculele nu parcurg mulți kilometri și sunt spălate după fiecare utilizare, însă sunt expuse în mod constant la umiditate și sare, care pot avea un efect devastator asupra sistemelor electronice. Autocamioanele mărcii Mercedes-Benz sunt indubitabil cele mai fiabile autovehicule din parcul nostru auto.”



Autocamioanele Arocs au fost foarte apreciate de șoferii pentru care Intercounty Truck & Van au organizat un program de instruire.

David Davies din cadrul consiliului comitatului Lincolnshire: „David Mitcham, directorul de vânzări autocamioane al dealerului, ne-a ajutat în mod deosebit de profesionist în ceea ce privește specificațiile acestor autovehicule, prin faptul că în etape diferite ne-a propus alternative la care noi nu ne-am fi gândit. Acum avem la dispoziție un pachet extraordinar.”

John Dimbleby de la Essential Fleet Services completează: „Intercounty ne sprijină foarte bine pentru toate întrebările legate de garanție și în cazul întrebărilor tehnice pentru care avem nevoie de asistență cu diagnosticare. Ne bucurăm foarte mult că aceste autovehicule noi sunt perfecte pentru munca dumneavoastră.”

5 comentarii