Poveste de iarnă. Cu Arocs 4142 la minus multe grade Celsius

Interviu

Poveste de iarnă. Cu Arocs 4142 la minus multe grade Celsius.

Următoarea poveste este relatată de la polul frigului din România, mai precis, Întorsura Buzăului.

Orașul este situat în partea sudică a județului Covasna, pe DN 10 între Brașov și Buzău, la poalele munților Întorsurii, pe cursul superior al râului Buzău. Împreună cu cele trei comune din jur (Sita Buzăului, Vama Buzăului și Barcani) acestea formează depresiunea Buzaielor. Orașul este înconjurat de munți cu altitudini de până la 1.200 m, acoperiți cu păduri de foioase şi conifere, dar și de pajiști viu colorate. Din acest motiv, economia zonei gravitează în jurul agriculturii de mici dimensiuni, procesării și prelucrării lemnului, construcțiilor și nu în ultimul rând comerțului.

În prezent, localitatea este cunoscută pentru tradițiile și obiceiurile populare ale locului, dar mai ales pentru temperaturile scăzute extreme care sunt înregistrate iarna. De altfel, zona și-a câștigat numele neoficial de „Polul Frigului", deoarece 6 luni din 12 este iarnă, iar temperaturile pot ajunge și la -35 de grade, așa cum s-a întâmplat în iarna lui 2015. Dar nici sfârșitul lui 2016 nu a fost unul foarte „călduros” în zonă, minima fiind atinsă pe 31 decembrie 2016 dimineața, când termometrele au indicat -24 de grade Celsius.

Și, totuși, cum mai funcționează orașul astă, oamenii și camioanele? La această întrebare ne-a răspuns Mădălin Bocârnea, fiul lui Vasile Bocârnea, omul care a pus bazele Riciias Impex. Înființată în 1996, această firmă de familie a reușit să construiască o relație pe termen lung cu comunitatea din care face parte.

După cum ne-a povestit Mădălin, inițial, activitatea principală a firmei s-a axat pe plan forestier. Timp de patru ani, firma condusă de Vasile Bocârnea nu a deținut niciun camion. Abia în 2000 s-a decis achiziția primului camion de producție românească, cu care s-a început activitatea de transport rutier de marfă. Începând din 2003, compania s-a orientat către sectorul de construcții, mai precis construcția de drumuri și poduri, activitate pe care o desfășoară și în prezent. Riciias Impex deține un parc mixt de camioane și utilaje. Toate camioanele pe care le deține, deservesc nevoile de transport interne ale firmei.

Primul Mercedes-Benz în flotă?
În 2004, compania a achiziționat primul camion Mercedes-Benz. Cu un zâmbet ce i s-a așezat pe față, Mădălin ne-a spus că era vorba de un autotractor Mercedes-Benz Actros, an fabricație 1997. Da, vorbim de prima generație a modelului ce avea să înlocuiască pe piață best-seller-ul SK și era desemnat „Truck of the Year 1997”.

Totuși, primele investiții serioase în ceea ce privește parcul auto de camioane au venit în 2007.

„Atunci am investit mai puternic în firmă și am achiziționat primul camion nou Mercedes-Benz Actros MP3 8x4. Aveam nevoie de un astfel de camion, care să ne ajute atât la transportul pe distanțe în zona de șantier, dar și pe drumurile forestiere, deoarece cele românești 6x2 nu mai făceau față. Pentru că am fost mulțumiți de camion, în 2010, am mai achiziționat un Actros MP3 8x4 la mâna a doua.”

Interesant de știut este că ambele camioane sunt în prezent utilizate de firma covăsneană, chiar dacă cel achiziționat în 2007 a ajuns la aproape 400.000 km.

Mercedes-Benz Arocs 4142, mândria flotei

În 2016, compania a investit într-un nou camion, de această dată un Arocs 4142 8x6. Având un istoric bun alături de marca Mercedes-Benz, Mădălin și tatăl său, au fost mai mult interesați de noutățile tehnice pe care le-a adus Mercedes-Benz, camionului dedicat segmentului de construcții. Și pare că i-a convins!

„Dacă Arocs a ieșit, Arocs am luat. Nu, lăsând gluma la o parte, compania noastră este mulțumită de marca Mercedes-Benz, și asta nu datorită renumelui mărcii, ci ne-a convins prin calitățile camioanelor pe care le face.”

Cel mai nou camion din flota Riciias Impex este echipat cu motorul OM471 de 12 litri ce dezvoltă 420 CP și un cuplu maxim de 2.100 Nm la 1.100 rpm, cuplat la o transmisie manuală G260 Powershift cu 16 trepte plus cutie de transfer cuplabilă.

Pentru a putea accesa zone dificile de teren, precum șantierele de amenajare ale drumurilor forestiere, unde, atunci când plouă terenul este extrem de moale și cu aderență scăzută, a fost aleasă configurația 8x6 pentru drumuri grele, care, pe lângă tracțiunea crescută, oferă și o gardă la sol de 347 mm. În plus, atunci când a fost configurat, camionului i s-a adăugat instalație hidraulică pentru atașamente frontale și sistem de remorcare pentru trailere.

Construcția de drumuri forestiere sau repararea acestora implică de cele mai multe ori foarte multe materiale precum balast și mai multe sortimente de pietriș. Din acest motiv, Arocs-ul 4142 8x6 celor de la Riciias Impex este echipat cu suprastructura basculabilă rezistentă de la Schmitz Cargobull și suspensie pe arcuri pe toate punțile. În plus, camionul a fost echipat cu pachetul protecție șantier, care include printre altele placă motor din oțel și grilaj pe faruri.

În afară de construcția de drumuri forestiere, firma mai poate face drumuri județene și naționale, partea de fundație. „În prezent nu avem utilaje specializate pentru asfaltare. Totuși, luăm lucrări comune cu firme mai mari, care au astfel de servicii.”

În lunile de iarnă, atunci când lucrările de construcții se opresc, camionul este utilizat pentru deszăpezire. De altfel, noi acolo l-am găsit, în serviciul Administrației Naționale a Drumurilor, echipat cu lamă de zăpadă și sărăriță. De altfel, Mădălin ne-a confirmat ca Arocs 4142 este la a doua iarnă în serviciul de deszăpezire, prima fiind pe drumuri județene. Având în vedere că vorbim de activitate la „Polul Frigului” din România, Arocs-ul nostru a prins temperaturile de care vă povesteam la început.

„În această iarnă au fost temperaturi care au ajuns lejer la – 25 de grade Celsius. N-am avut nicio problemă la pornire cu Arocs. A pornit întotdeauna când a fost nevoie, ca și celelalte Mercedes-Benz pe care le avem.”

La fel ca și tatăl său, Mădălin Bocârnea este un pasionat de camioane și tehnologie. Acesta se implică activ în configurarea lor, atunci când este cazul, și chiar le repară. De altfel, în timpul vizitei noastre ne-a arătat sistemul de prindere al lamei confecționat de el, în curtea firmei.

Pentru că lucrul în domeniul construcțiilor implică ore de muncă suplimentare, camionul a fost configurat cu cabina M ClassicSpace cu pat și lățime de 2.30 metri, ce conferă un spațiul interior mai mult decât suficient pentru șofer.

„Munca de șantier, și în special cea prestată de noi, nu prea îți permite să ai un program clar, căci activitatea este dependentă de vreme. Dacă plouă nu poți să muncești, la fel și o săptămână după.

Iar când poți, faci ore suplimentare să termini cât mai mult. Este o luptă continuă care de multe ori devine epuizantă. Din acest motiv, este necesar să ai un confort cât mai bun”, ne-a declarat Mădălin Bocârnea.

Întrebat dacă este dificil să gestionezi o astfel de afacere într-o zonă precum Întorsura Buzăului, Mădălin ne spus: „Este foarte complicat. O astfel de activitate se bazează în principal pe oameni. Degeaba ai utilaje și camioane bune dacă n-are cine să le opereze.”

Am plecat de la Întorsura Buzăului încântați de faptul că am găsit oameni mulțumiți de camioanele Mercedes-Benz și dedicați activității lor, însă nu înainte de a afla secretul celor care trăiesc acolo - Fie gerul cât de aspru, numai vântul să nu bată!

Încă niciun comentariu