Cu o lățime de palmă mai coborâtă: Mark Adams și noul său Arocs 8x4

Arocs

Prima impresie contează.

Însoțește-l pe Mark Adams pe parcursul primei sale zile de muncă în noul său Arocs 8x4 cu opțiunea de tunel de motor de 320 mm recent introdusă.


După ce și-a petrecut întreaga activitate profesională în domeniul transportului mărfurilor în vrac, Mark Adams nu se lasă așa de ușor impresionat de un autocamion. După doar câteva ore la volan, cel mai nou membru al flotei de autocamioane de la R Adams & Sons l-a impresionat însă complet. "Acesta este unul dintre cele mai bune autocamioane pe care le-am condus vreodată", confirmă el, când la sfârșitul zilei de muncă coboară din cabina noii autobasculante Mercedes-Benz 8x4.

De altfel, coborârea din cabină reprezintă una dintre cele mai atractive caracteristici ale acestui autovehicul. Arocs 3240 este unul dintre primele modele care sunt dotate cu opțiunea de tunel de motor de 320 mm disponibilă abia de scurt timp. Cabina este astfel mai coborâtă cu o lățime de palmă față de colegul de flotă, cu tunel de 170 mm, și nu numai distanța dintre trepte este mai redusă, ceea ce facilitează urcarea și coborârea șoferului, ci și domeniul direct de vizibilitate este mai bun.

Aici se transportă în fiecare săptămână 24.000 de tone.

“Autovehiculele Arocs cu opt roți, pe care le-am urmărit anterior, erau prea mult pentru gustul nostru", își amintește Mark. "Acest nou autovehicul este însă ideal." R Adams & Sons, cu sediul în Henley-in-Arden, în sudul Birmingham-ului, se află în proprietatea comună și sub conducerea comună a lui Mark și a mai tânărului său frate Andy. Tatăl lor a fondat cu peste 60 de ani în urmă firma de transport pentru cărbune și materii prime pentru agricultură. Firma transportă astăzi în fiecare săptămână peste 24.000 de tone de material. O mare parte a acestui tonaj constă din agregate și cereale, în condițiile în care noul Arocs s-a conceput de fapt pentru lucrări de degajare. La fel ca pentru fratele său, care conduce nava lor amiral, capul tractor Actros GigaSpace de 460 kW (625 PS), pentru Mark nu există plăcere mai mare, decât a petrece o zi în spatele volanului. Având însă în vedere faptul că în firma lor exploatează 45 de autocamioane proprii și în plus administrează și o flotă specială, cu șoferi cu autocamioane proprii, astfel de oportunități devin din ce în ce mai rare.


"La unul dintre joburi, s-a scufundat partea față. Dacă ar fi fost vorba de un autocamion normal, aș fi pierdut bara de protecție față. Însă Arocs-ul a ieșit la loc fără probleme."

Mark Adams, R Adams & Sons


În prima sa zi, Mark și Arocs-ul său au lucrat în împrejurimi și au transportat nu mai puțin de 10 încărcături.


O adevărată atracție.

"Andy și cu mine petrecem din ce în ce mia mult timp la birou și la telefon", susține cu amărăciune Mark. "Însă este bine, pentru că acest aspect reflectă cât de bine se desfășoară afacerea noastră. Totuși aș dori să petrec mai mult timp afară, pe șosea, în cabina șoferului." Sau în șa, deoarece 'băieții Adams' adoră motocicletele lor. Amândoi au în proprietate motociclete Harley Davidson, iar firma lor este sponsor de bază al Jones Dorling Racing Team, care concurează în seria Pirelli National Superstock 1000 a campionatului britanic de superbike. Însă înapoi la Arocs: Cu grila sa luminoasă pe plafon, cu ștuțul de aer, cu jantele din aliaj ușor și cu parasolarul, însă și cu numărul de înmatriculare personalizat – RA10 RAS – reprezintă o adevărată atracție. Arocs atrage în plus atenția datorită grilei farurilor, unei plăci de protecție sub rezervorul de combustibil și unei palete largi de camere video și senzori acustici de avertizare, pentru a detectat prezența participanților la trafic neprotejați.


Accesul coborât facilitează urcarea și coborârea, însemnă un efort mai redus pentru șofer și îmbunătățește câmpul vizual al lui Mark.


10 curse în prima sa zi.

În prima sa zi, Mark a lucrat în împrejurimi și a transportat nu mai puțin de 10 încărcături. A adus moloz de la un șantier din Alcester la o haldă din Meridien, unde pălăvrăgeala prietenească cu angajații indică faptul că este o figură cunoscută acolo, și a transportat nisip la un șantier în apropiere de Droitwich, unde capătă formă noi clădiri rezidențiale, luxoase. "Conducerea Arocs-ului este într-adevăr plăcută", confirmă Mark, ceea ce, în baza dotării opționale Confort, cu cabină amortizată și scaune cu suspensie pneumatică, nu ne miră deloc. "Motorul trage bine, dispune de o putere substanțială și de un cuplu mare, mecanismul de direcție este fiabil și transmisia și frânele sunt excepționale. În ciuda acestui fapt, garda la sol abia face față. La unul dintre joburi, s-a scufundat partea față. Dacă ar fi fost vorba de un autocamion normal, aș fi pierdut bara de protecție față. Însă Arocs-ul a ieșit la loc fără probleme. Este vorba într-adevăr despre un autovehicul multifuncțional, în așa fel încât sunt aproape de comanda la dealer un al doilea exemplar!"


Fotografii: Impact

Încă niciun comentariu