Misiune de echipă: Aurel Păun și al său Actros

RoadStars România

Misiune de echipă: Aurel Păun și al său Actros.

Pe Aurel Păun l-am întâlnit într-o zi însorită, dar friguroasă, de la finalul anului trecut în parcarea de camioane de lângă terminalul ROLA din Wörgl, o zonă frecventată de mulți șoferi români de camion. Venea încărcat din Florența și mergea spre Germania, unde avea programate două descărcări. În timpul pauzei de condus, ne-a găzduit în cabina Actros-ului său roșu, timp în care i-am aflat povestea.


Aurel (Rică, pentru prieteni) este din București, are 27 de ani, lucrează ca șofer profesionist la Seba Transport și este un mare fan al echipei Rapid București. S-a apucat de șoferie din plăcere, dar și din dorința de a câștiga bani. A avut norocul să aibă cei mai buni îndrumători, tatăl și fratele său, ambii șoferi profesioniști în cadrul aceleiași companii.

„Tata lucrează la Seba Transport de peste 7 ani, fratele meu de aproape 6 ani, iar eu de aproape un an și jumătate. În rimele 3 luni am mers cu ei în echipaj.” Este o meserie frumoasă, dar care are și părți mai puțin plăcute, cum ar fi faptul că petreci mult timp departe de casă, printre străini.”

De când lucrează ca șofer profesionist, Rică și-a condus Actros-ul său de 450 CP pe drumurile din Franța, Belgia, Olanda, Italia, Germania, iar lista poate continua. În general transportă structuri de lemn și fier, dar a livrat și mărfuri ceva mai speciale în locuri în care nu ajungi în fiecare zi cu un camion.

„Am livrat instalații de zăpadă la Roccaraso, în Italia, la peste 2.300 m altitudine. Văzut din cabina camionului, peisajul este fabulos. Mă orientez în permanență, iar dacă am îndoieli, mă opresc. Cobor, cercetez zona, iar dacă nu mă descurc, cer ajutorul.” De altfel, această regulă ar trebui s-o aplice toți. „Dacă nu ești sigur, mai bine te oprești, pentru a evita situații în care doar macaraua te mai poate ajuta”, ne-a mai spus el.

„Dintre toate țările prin care eu am mers, cred că Italia are cele mai dezastruoase drumuri naționale, iar adresele nu corespund. În schimb, Franța are cele mai bune autostrăzi, drumuri naționale și locuri de parcare pentru camioane.”


Repausul săptămânal încearcă să-l efectueze în locuri cât mai bune. „Pauza de 45 de ore încerc să o fac în locuri cât mai sigure, dar nu tot timpul se poate. Dacă sunt colegi de la firmă pe aceeași rută, facem pauza împreună.”

Timpul liber îl petrece jucându-se fotbal pe laptop sau la o vorbă, asta dacă găsește oameni de calitate. Meseria de șofer profesionist te învață să te descurci, inclusiv să-ți gătești, iar asta ne-a confirmat și Aurel. „La început eram dezastru la gătit, dar nevoia m-a învățat. Gătesc orice, dar cred că specialitatea mea este ciorbă acrită cu borș, evident, la plic. Aici n-am cum să fac borș și nici de unde să cumpăr.”

Întrebat dacă s-ar apuca din nou de meseria asta, Rică ne-a confirmat că da și ne-a dat și o explicație. „Are tot ce-i trebuie: călătorit, provocări şi recunoaştere financiară.” Cea mai mare provocare pentru Rică o reprezintă zona Tirol, una dintre cele mai aglomerate rute europene.

Rică preferă să conducă ziua, iar atunci când se simte obosit, face pauză. Printre pasiunile lui Rică se numără și fotbalul. L-a și practicat, dar din păcate, a trebuit să se lase din cauza unor probleme medicale.


Încă niciun comentariu