Flips – o companie orientată către fiabilitatea germană

RoadStars România

Mercedes-Benz Arocs, un camion fiabil pentru domeniul construcţiilor.

Locuințe, drumuri, poduri sau construcții industriale - pentru toate acestea materia primă este betonul, unul dintre cele mai răspândite și ieftine materiale de construcții. Însă, pentru ca acest material să poată fi folosit, transportatorul trebuie să asigure omogenitatea compoziţiei și să evite începutul de priză al cimentului. În caz contrar, betonul va fi compromis. Astfel, majoritatea firmelor care activează pe această piață au căutat soluții optime și fiabile pentru a putea face față atât provocărilor tehnice, cât și celor financiare. Printre acestea se numără și compania Flips din Alba Iulia, care are ca domeniu principal de activitate producția betonului și a mortarului.


Cu o experiență de peste 30 de ani pe piața betoanelor din România, compania Flips produce anual aproximativ 27.000 metri cubic de beton, pe care îi transportă către clienți cu ajutorul a opt vehicule specializate de transport și turnare. Dintre acestea, trei sunt Mercedes-Benz Arocs a căror achiziție s-a realizat în etape.

În 2015, compania a achiziționat o autobetonieră Arocs cu pompă malaxor Cifa Magnum MK 28L, iar în 2016 o betonieră Cifa SL9 cu CSD (Constant Speed Drive) de 9 mc, de asemenea, pe șasiu Arocs.
Pentru a putea să-și respecte angajamentul față de clienți, în 2018, Flips a achiziționat o pompă malaxor Cifa Magnum MK 32L montată pe șasiu Mercedes-Benz Arocs 4143 B 8x4/4 Euro VI.

Deși este o configurație recomandată pentru lucrări medii și mici, echipamentul poate face față și lucrărilor ce necesită pomparea unor cantități mai mari de beton.

Pe lângă faptul că reprezintă o soluție optimă, această achiziție este și o premieră pentru firma din Alba Iulia, care nu mai cumpărase până atunci vehicule din România. 


Pentru a satisface atât cerințele clientului, cât și specificațiile tehnice ale suprastructurii Cifa Magnum MK 32L, Arocs-ul a fost configurat cu șasiu clasic dedicat pentru transportul betonului, cabină cu plafon coborât și înălțimea tunelului motor de 170 mm, pentru a permite o libertate maximă de mișcăre a brațului de turnare, dar și un acces facil pentru operator.

Cei 430 CP și 2.100 Nm dezvoltați de motorul cu șase cilindri în linie sunt suficienți pentru transportul eficient al celor 9.5 metri cubi de beton pe care malaxorul îi poate transporta. Transmisia este automată Powershift.

Ținând cont că transportul de beton este interzis la o distanță mai mare de 60 kilometri față de facilitatea de producție și se efectuează în principal pe drumuri amenajate, o transmisie manuală, așa cum își dorea inițial compania, nu-și avea sensul, transmisia automată oferind mai multe beneficii în operare.

Autospecialele Flips parcurg zilnic, fiecare, în jur de 100 km.

Printre cele mai relevante lucrări efectuate de compania Flips este turnarea unui zid de sprijin pe râul Valea Ţelna (localitatea Țelna, comuna Ighiu, jud. Alba) pe o distanța de 12 km. În plus, în cei peste 30 de ani de activitate, compania a contribuit la dezvoltarea de proiecte rezidențiale și industriale în orașul Marii Uniri.


Încă niciun comentariu