În cursă în Sydney – cu Peter Lloyd și Actros-ul său

Reportaj

Transport cu perspectivă.

Pentru Peter Lloyd, Sydney este „best address on the planet”. E fericit să conducă în special pe șoselele metropolei australiene numărul 1!

Acasă în Sydney: Peter iubește orașul cu cinci milioane de locuitori în care s-a născut și a crescut.

Peter Lloyd mijește ochii în lumina soarelui matinal și arată cu mâna spre „uniforma” sa. „Pantaloni scurți și cămașă cu mâneca scurtă, acestea sunt hainele pe care le pot purta aproape tot anul.” Dar nu din cauza vremii bune consideră șoferul că Sydney este cel mai bun loc din lume – sau „best address on the planet”, cum formulează Peter. „Îmi place stilul de viață de aici, luăm lucrurile puțin mai ușor.”

„Înainte, sporturile mele preferate erau fotbalul și hockey-ul, astăzi prefer pescuitul, pentru care aici există locuri minunate”, povestește șoferul de 55 de ani care s-a născut și a crescut în cea mai mare metropolă australiană. Iar apoi trage cu ochiul și completează: „Dacă mai am timp liber. Pentru că în prezent am muncă, muncă și iar muncă!”

Denumirea angajatorului lui Peter, Sydney Sideloaders, conține atât localitatea – cât și cel mai important aparat de lucru, pe lângă Actros. Sideloader-ele sunt trailerele cu brațe hidraulice, cel mai des utilizate în Australia la ridicarea și depunerea de containere de transport maritim. Șoferul controlează procesul cu ajutorul unei mici console. „Putem depozita containerul în curtea clientului, la orice oră din zi și din noapte, fără să fie nevoie să ne întâmpine cineva”, explică Peter. „Clientul descarcă apoi după preferințe, și ne anunță apoi să recuperăm containerul.”

Hidraulică de bord: Trailerele Sideloader pot prelua și depune autonom containere de transport maritim. Șoferul controlează procesul cu ajutorul unei mici console.

Cele 20 de camioane ale Sydney Sideloaders transportă anual aproximativ 12.000 de containere. Încărcătura: în special importuri din Asia. Acestea sunt transportate din cele două porturi ale orașului cu 5 milioane de locuitori către clienții cu sediile în apropierea orașului Sydney. Pentru acest motiv, multe dintre cursele lui Peter trec peste renumitul Harbour Bridge – și astfel automat pe lângă cealaltă emblemă a orașului, Opera House. Vizitarea atracțiilor turistice de la volan, dacă putem spune astfel.

Sediul principal al Sydney Sideloaders se află în zona Port Botany, unul dintre cele două porturi ale orașului la Oceanul Pacific. La o aruncătură de băț, se află Yarra Bay, unul dintre locurile preferate de Peter pentru pescuit. „Imi place să merg acolo cu prietenii cu barca. Am văzut deja și rechini.”

Pe cât de mult iubește Peters Sydney-ul, pe atât de mult savurează să aibă anumite curse dincolo de granițele orașului. În Australia acest lucru înseamnă adesea: prin sălbăticie. „Odată la trei luni conduc prin zona de tufișuri sălbatice din statul New South Wales,” povestește acesta. Destinația sa: orășelul Cobar, la aproximativ 700 de kilometri spre nord-vest. „Acolo există o mină de cupru către care transport dinți de excavare.”

În schimb, în zona tufișurilor sălbatice nu există trafic notabil – și nici radiouri serioase. Atunci, Peter ascultă un CD, precum cel al legendarilor rockeri australieni „Midnight Oil”. De dormit, doarme confortabil în propria cabină. „Patul din Actros este mai comod decât cel de acasă. La început, nici nu mi-a venit să cred.”

Dacă atunci când pescuiește trebuie să fie atent la rechini, când conduce prin zona tufișurilor trebuie să fie atent la canguri. După căderea întunericului, animalele sar adesea pur și simplu și pe asfalt. „Noaptea trebuie să am mare grijă”, povestește acesta. „În unele locuri există chiar și cămile”. Pentru siguranță, ca de altfel toate camioanele de cursă lungă din Australia, și Actrosul lui Peter este dotat cu un „bull bar”. Bara frontală de aluminiu este menită să protejeze camionul în cazul în care nu se poate evita coliziunea cu un animal. „Eu am conceput-o astfel, iar șeful meu a comandat-o întocmai.”

Într-o cursă spre Adelaide, capitala statului South Australia, lui Peter i-au dat bătăi de cap animale mult mai mici: „Inițial am crezut că văd ceață în față – apoi am văzut o cantitate imensă de gândaci”, povestește tatăl unui fiu adult. „Din păcate, am avut geamul puțin crăpat. A fost suficient ca să mi se umple cabina de bestii”

Containerele ca activitate de bază: Angajatorul lui Peter, Sydney Sideloaders transportă în jur de 12.000 recipiente pe an – încărcate de cele mai multe ori cu mărfuri importate din Asia.

Asemenea probleme nu prea există acasă în Sydney. Dar nici acolo natura nu este mereu prietenoasă: Odată am urcat cu un ghid până sus pe construcția metalică a podului Harbour Bridge, când brusc a început o furtună”, povestește Peter. Dar câteva minute după aceea era îmbrăcat din nou corespunzător – cu „uniforma” lui din pantaloni scurți și cămașă cu mânecă scurtă.

Fotografii: Alexander Tempel

15 comentarii