Mercedes-Benz Arocs pune umărul la dezvoltarea Braşovului

RoadStars România

Urban Invest se bazează pe Mercedes-Benz Arocs.

Ne place sau nu, zonele urbane sunt în plină dezvoltare în întreaga lume. Nu este un doar un moft, ci o necesitate, căci populaţia în continuă creştere are nevoie de locuri de muncă şi de case. Se simte acest lucru şi în România, unde, în ultimii ani, câteva oraşe au „accelerat” puternic în cursa propriei dezvoltări.


Unul dintre ele este Braşov, un oraş renumit mai degrabă pentru peisajele pe care le oferă şi pentru clădirile istorice absolut superbe, un oraş ca un magnet pentru turişti, indiferent de ţara din care provin. Dacă aveţi curiozitatea de a sta de vorbă cu un străin şi îl întrebaţi ce oraşe a vizitat, veţi constata că Braşovul este mereu printre primele trei menţionate. Dar lucrurile se schimbă, căci oraşul de la poalele Tâmpei a căpătat şi un alt renume: acela de citadelă potrivită pentru afaceri. Tot mai multe companii îşi deschid sedii în liniştitul oraş, aducând cu ele investiţii şi forţă de muncă. Dar forţa de muncă, atrasă de noile oportunităţi, are nevoie un loc în care să locuiască, nu? Drept urmare, sectorul construcţiilor a „explodat” în ultimii ani. Se ridică blocuri, sedii de birouri, centre comerciale... cam de toate!



Unul dintre cele mai mare proiecte imobiliare dezvoltate vreodată în Braşov este „Urban Plaza”, gândit de compania Urban Invest. Este vorba despre un proiect mixt, de apartamente şi birouri, compus din 22 de clădiri, unele cu o înălţime de 70 de metri. Când va fi finalizat, în 2025, „Urban Plaza” va avea peste 2.000 de apartamente, un centru comercial, grădiniţă, farmacii, bănci, centru wellness, piscină şi un parc desenat de către cel mai mare artist peisagist din Europa, Gianfranco Paghera. Acesta este renumit, printre altele, pentru „cea de-a opta minune a lumii”, Palm Jumeirah, din Dubai.

           Totul pe o suprafaţă desfăşurată de peste opt hectare! Chiar dacă anul 2025 pare destul de îndepărtat, constructorii proiectului nu îl văd chiar aşa. Sunt, totuşi, 22 de clădiri, la mijloc!


„Încă de la înfiinţare, Urban Invest a pus mereu preţ pe calitatea lucrărilor. Este un criteriu extrem de important, de la care nu vrem cu niciun chip să ne abatem. Pasiunea şi lucrul bine făcut se văd imediat! Şi aşa vrem să rămână! Dacă eşti riguros şi ai destulă forţă, se poate construi repede şi bine, fără niciun compromis. Da, se poate repede şi bine, dar există nişte condiţii, să le spunem invizibile, în această expresie. Trebuie să ai oameni bine pregătiţi, să ai echipamente moderne şi un anumit tip de gândire, în care pui accent pe calitate şi pe renumele pe care aceasta ţi-l aduce. Calitatea să fie blazonul tău!”, povesteşte Narcis Slăvilă, manager de transport la Urban Invest.

Şi tocmai pentru că vrea să respecte cu stricteţe standardele de calitate şi termenul de finalizare stabilit, Urban Invest se bazează pe Mercedes-Benz Arocs. Întreg proiectul va „consuma” peste 85.000 de metri cubi de beton, aşa că Arocs a fost „chemat” în sprijin. „Turnarea betonului este o etapă esenţială în dezvoltarea oricărui proiect. Trebuie respectaţi anumiţi paşi şi, evident, un anumit timp. Nu îi poţi încălca din nenumărate motive, începând cu siguranţa clădirii, calitatea finală a ei, dar şi din raţiuni economice. Aşa că am achiziţionat propria pompă de beton, un Mercedes-Benz Arocs cu suprastructură CIFA K42 L. În felul acesta, eliminăm orice întârziere, căci astăzi vei aştepta câteva ore după o pompă defectă, mâine o oră în plus pentru una cu randament scăzut şi, când tragi linie, eşti în întârziere cu o lună sau două faţă de termenul de finalizare”, mai spune Narcis Slăvilă.

 


„Am făcut o promisiune, o respectăm, iar Arocs ne ajută să ne ţinem de cuvânt!”



Modelul ales de cei de la „Urban Invest” este un Mercedes-Benz Arocs 3243 cu un motor de 430 de cai putere, mai mult decât suficienţi pentru a pune în mişcare utilajul care cântăreşte 32 de tone. „Am muncit mulţi ani ca şofer pe comunitate, dar acum m-am întors acasă. Am obosit să fiu tot plecat, aşa că am revenit în ţară, dar n-am vrut să lucrez chiar în orice condiţii. Acest Arocs îmi asigură un loc de muncă plăcut şi eficient, aşa că, seară de seară, pot ajunge acasă, lângă familia mea. Braţul extensibil poate ajunge până la o înălţime de 42 de metri, iar pompa poate asigura un debit de peste 80 de metri cubi pe oră dacă fluxul de material este constant. Întreaga instalaţie poate fi controlată din telecomandă, aşa că de multe ori mă simt ca un copil la joacă, nu ca un om matur, aflat la serviciu. Este tare important acest lucru, să nu simţi când trece ziua şi să nu ajungi extrem de obosit acasă, la ai tăi. Arocs, despre care înainte nu ştiam mare lucru, este un camion robust, căruia parcă îi place murdăria, praful mult. Şantierele, în general! Mi-am dorit calitate şi am avut norocul să am parte de ea conducând acest Mercedes- Benz.”, mărturiseşte Ionuţ Posea, operatorul pompei de betoane.

Încă niciun comentariu