Cum să păstrezi temperatura scăzută: cum păstrează firma Brivio & Viganò temperatura în timpul transportului

Economie și logistică

Proaspete la destinație.

Firma Brivio & Viganò distribuie zilnic cu o flotă de autovehicule frigorifice alimente proaspete la lanțurile comerciale de supermarketuri. O poziție cheie este preluată de modelul Actros.

Profesioniști în traficul interurban: 90% din autovehiculele parcului auto al firmei Brivio & Viganò sunt de la Mercedes‑Benz.


Aprovizionarea comerțului cu amănuntul cere o organizare judicioasă și o disponibilitate cuprinzătoare a unor autovehicule eficiente. Firma Brivio & Viganò din regiunea Lombardia a rezolvat cu succes această provocare grație experienței ambilor fondatori, Luigi Brivio și Giovanni Viganò, al unei relații strânse cu clienții și inovațiilor continue.


Clienți exigenți.

Sarcina celor zece autovehicule constă în aprovizionarea a zeci de supermarketuri italiene cu alimente proaspete. „Transportul la o temperatură specifică a fost din totdeauna domeniul nostru de activitate și toate autovehiculele, indiferent că este vorba de vehicule semiremorcă, atelaje sau camioane, dispun de un spațiu de încărcare frigorific cu izolație termică“, explică Alessandro Viganò, șeful parcului auto al firmei. „Cine lucrează ca noi pentru comerțul cu amănuntul pe scară largă, nu are mulți clienți, în schimb aceștia sunt exigenți. Acești clienți așteaptă un serviciu cuprinzător, care include de la depozitare până la pregătirea încărcăturilor, de la transporturile regulate până la aprovizionarea zilnică a punctelor de vânzare, iar în ultima vreme, în cadrul comerțului electronic, până în fața ușii. În plus, clienții pun tot mai mult accent pe siguranță și eco-compatibilitate. Acest fapt cere de la firma de transport o adaptare permanentă a infrastructurilor și a parcului auto la cerințele clienților.“


Introducerea noului model Actros în parcul auto a ținut cont în totalitate de această evoluție. Firma Brivio & Viganò are experiență în ceea ce privește modelele cu stea, care constituie azi peste 90% dintre autovehiculele grele ale parcului auto. Parcul auto este format din 155 autovehicule tractor, 150 vehicule semiremorcă, 4 autotrenuri, 218 autovehicule ușoare și 280 semiremorci. „Criteriul principal pentru selectarea autovehiculelor îl constituie costurile de exploatare. Legat de asta noi punem un accent special pe întreținere, iar în acest sens Mercedes‑Benz oferă cele mai bune servicii. Modelele Actros furnizează rezultate bune și în ceea ce privește consumul – cu o reducere la ultima generație de până la 3% pe autostrăzi și drumuri expres și de până la 5% pe alte drumuri extraurbane.“


Platformă logistică nouă.

Firma Brivio & Viganò a putut verifica pe cont propriu aceste valori grație noului model Actros 1485 introdus în parcul auto. Alessandro Viganò a avut ocazia să testeze mai înainte noul model Actros și a putut să-și facă o imagine legată de multiplele noutăți ale camionului. „În ceea ce privește MirrorCam și Active Drive Assist este vorba de inovații semnificative în sectorul autovehiculelor utilitare, pe care le-am testat personal. Camerele video oferă, de exemplu, în marșarier o vedere mai bună decât oglinzile exterioare, iar eu sunt convins că vor contribui la micșorarea pagubelor în urma manevrelor și vor spori siguranța în trafic.”



În 2018 firma a deschis noua platformă mare de logistică în localitatea Pozzuolo Martesana din apropierea metropolei Milano, care oferă o suprafață de depozite cu temperatură controlată de peste 23.000 mp. Această investiție completează cele existente deja în Usmate Velate, la centrul pentru fructe și legume al orașului Milano, și în localitatea Pomezia din provincia Roma. Tot în 2018 a fost înființată și filiala din Spania, care se ocupă de depozitarea și transportul fructelor și legumelor în întreaga peninsulă iberică. „O prioritate este pentru noi sustenabilitatea ecologică, și anume atât în ceea ce privește construcția depozitelor, cât și legat de administrarea parcului auto“, adaugă Alessandro Viganò. „Legat de autovehicule, le alegem pe cele cu cele mai eficiente motoare  – precum noul model Actros  – iar în zonele urbane experimentăm autovehiculele hibrid diesel-electrice. Din ianuarie 2019 utilizăm trei modele hibrid FUSO Canter în zona urbană a orașului Milano.“


Fotografii: Michele Latorre

Încă niciun comentariu