4-Xtremes: Soții Kammermann își încep marele „World Tour“
Seria: 4-Xtremes – The World Tour
Andrea și Mike Kammermann au trebuit să aștepte luni de zile, acum pot porni: în expediția lor de trei ani „4-Xtremes – The World Tour” cu un Axor. Însoțitorii permanenți de călătorie ai celor doi elvețieni: prudența, flexibilitatea, o bicicletă – și comunitatea RoadStars, căreia vor relata periodic!
Ne vine greu să credem: După multe săptămâni de incertitudine, în câteva zile se dă semnalul de start pentru „4-Xtremes – The World Tour”, călătoria noastră de trei ani cu Axor-ul pentru expediții. Din cauza situației tensionate, cu siguranță se va desfășura oarecum altfel decât suntem obișnuiți. Vom respecta regulile de igienă și va trebui să urmărim cu atenție știrile. Dar acceptăm cu plăcere această situație, pentru a ne întoarce în sfârșit acolo, unde ne simțim cel mai bine: on the road.
Poate vă aduceți aminte: La mijlocul lunii martie am fost în centrul de autovehicule utilitare din Mannheim și am lăsat camionul nostru pentru două zile la un service de clienți, în vederea efectuării ultimelor pregătiri pentru călătorie. Am vrut să plecăm câteva zile mai târziu. Dar în timp ce ne aflam încă în Germania, s-au închis granițele în toată Europa și în multe alte părți ale lumii. Vă puteți imagina, că la început nu știam deloc cum să procedăm mai departe.
Abandonarea nu a intrat în discuție nicio clipă.
Abandonarea nu a intrat în discuție, deci singura noastră soluție era să așteptăm. După ceva timp de gândire, am decis să nu ne întoarcem în Elveția și să folosim timpul pentru un tur în Germania. Ne-am informat despre măsurile și reglementările diferitelor state federale, apoi am ales obiectivele.
De exemplu, am făcut drumeții în regiunea Südharz și am vizitat Castelul Marienburg de lângă Hanovra. În Saxonia măcar am putut arunca o privire scurtă asupra podului Bastei din Munții Elbei cu formațiuni de gresie. Iar în zona de limită a celor trei landuri Bavaria, Hessen și Turingia am explorat Schwarzes Moor. Acolo am fost controlați de poliție. Agenții ne-au asigurat că nu am încălcat nicio reglementare și că datorită stilului nostru de călătorie – fiind doar două persoane pe drum și evitând mulțimea – ne-am și protejat foarte bine.
„Ultimele luni ne-au arătat mai clar ca niciodată cât de liberi suntem, grație Axor-ului nostru pentru expediții.“
– Andrea și Mike Kammermann
Starea de urgență a avut și avantajele ei.
Așadar, starea de urgență a avut și partea sa bună pentru noi: Acum cunoaștem mai bine țara vecină din nord. Pe lângă aceasta, încă niciodată nu am călătorit atât de încet. De cele mai multe ori am petrecut trei sau patru zile într-un singur loc, apoi am mers mai departe doar 20 – 30 de kilometri. Pentru noi, un stil de călătorie complet nou și destul de relaxat.
După cinci săptămâni am decis totuși, să ne întoarcem în Elveția. Situația ne-a oferit timp suplimentar de pregătire pentru călătoria noastră în jurul lumii, de care am dorit apoi să profităm. În această fază ne-am ajustat zilnic traseul – fără să știm ce oportunități ne rămân sau când vor fi posibile. A fost extrem de dificil să găsim informații actualizate și de încredere.
Răcoare scandinavă în loc de căldura verii din Iran.
Dar acum este sigur: mergem mai întâi spre Capul Nord. Astfel, putem experimenta vara și toamna din Scandinavia și din alte țări europene. Pe de o parte, presupunem că Europa va fi cel mai ușor de parcurs în situația actuală. Pe de altă parte, acolo ne așteaptă temperaturi plăcute.
Apoi avem două opțiuni: Fie traversăm Turcia, unde Mike poate să intre din nou începând din august, după o interdicție din cauza unei probleme de viză din ultimul nostru tur, și Iran către Peninsula Arabică și Africa. Sau îmbarcăm camionul spre America de Sud. Vom decide ce opțiune alegem, în funcție de situația actuală. Pentru aceasta, trebuie să fim mereu la zi și să rămânem flexibili tot timpul.
Timpul ne va arăta calea.
Alte destinații, de asemenea ar fi, traversarea continentului american până la Prudhoe Bay din Alaska în extremitatea nordică, și traseul din Extremul Orient al Rusiei prin Asia Centrală spre Europa. Timpul va decide în ce ordine vor avea loc toate aceste călătorii și unde se va încheia „4-Xtremes – The World Tour”.
Ultimele luni au avut de altfel și un alt avantaj: Ne-au arătat mai clar ca niciodată cât de liberi suntem, grație Axor-ului nostru pentru expediții. În Elveția și Germania am pompat apă din râuri și lacuri. Energie electrică am avut mai mult decât suficientă, trebuia să cumpărăm doar alimente. Ultima dată am alimentat cu combustibil în urmă cu peste o lună, deoarece am făcut atât de puțini kilometri. Pe drumuri asfaltate, un rezervor de combustibil ajunge pentru 3.000 de kilometri.
Avem un însoțitor nou și la bord: o bicicletă, pe care am luat-o cu 30 de euro și care ar trebui să ne faciliteze efectuarea de mici cumpărături. Cu siguranță, va trebui să facem o mulțime de mici cumpărături pe parcursul turneului nostru „World Tour“ de trei ani. Vă dați seama: așteptăm cu nerăbdare locurile necunoscute, limbile despre care nu am auzit niciodată, delicatesele locale, întâlnirile captivante cu oamenii – și pur și simplu să fim din nou în mișcare.
Fotografi: 4-Xtremes
Comentariu
Pentru a adăuga un comentariu, te rugăm să te autentifici.
32 comentarii
Prachtige foto's maken jullie 😊
mooi om te zien en jullie te volgen 🐕
Veel plezier
Jan
Prachtige foto's maken jullie 😊
mooi om te zien en jullie te volgen 🐕
Veel plezier
Jan
Schön, daß ihr jetzt doch starten könnt! 😊
Wir wünschen euch eine pannen- und unfallfreie Fahrt, genießt die Eindrücke und vor allem: Bleibt gesund! 👍❤️
Wir freuen uns auf viele spannende Berichte und tolle Fotos von euch! 📷📹😍
PS: Übrigens hat der Axor in Rot deutlich gewonnen - sieht nun nicht mehr nach Militär aus... 😉😜
Schön, daß ihr jetzt doch starten könnt! 😊
Wir wünschen euch eine pannen- und unfallfreie Fahrt, genießt die Eindrücke und vor allem: Bleibt gesund! 👍❤️
Wir freuen uns auf viele spannende Berichte und tolle Fotos von euch! 📷📹😍
PS: Übrigens hat der Axor in Rot deutlich gewonnen - sieht nun nicht mehr nach Militär aus... 😉😜
Viele Grüsse
Andrea & Mike
Viele Grüsse
Andrea & Mike
All the best, Andrea & Mike
All the best, Andrea & Mike
inmiddels ben ik wakker geworden en denk met 70 jaar niet op te kunnen brengen wat jullie doelen zijn dus ga ik achter de computer jullie verhalen en mooie momenten volgen .
Ik wens jullie dan ook veel plezier,mooie momenten en veilige kilometers toe en stay safe❤️👍
inmiddels ben ik wakker geworden en denk met 70 jaar niet op te kunnen brengen wat jullie doelen zijn dus ga ik achter de computer jullie verhalen en mooie momenten volgen .
Ik wens jullie dan ook veel plezier,mooie momenten en veilige kilometers toe en stay safe❤️👍
All the best and stay safe,
Andrea & Mike
All the best and stay safe,
Andrea & Mike
Über Eure Reiseberichte freue ich mich schon jetzt.
Eurer Truck hat mit der neuen Farbgebung optisch gewonnen, technisch braucht ihr Euch nach der Durchsicht bei den Nutzfahrzeug-Profis in Mannheim keine Gedanken machen zudem ihr ja einen Mercedes-Benz Truck fahrt😉.
Viel Erfolg 👍.
Über Eure Reiseberichte freue ich mich schon jetzt.
Eurer Truck hat mit der neuen Farbgebung optisch gewonnen, technisch braucht ihr Euch nach der Durchsicht bei den Nutzfahrzeug-Profis in Mannheim keine Gedanken machen zudem ihr ja einen Mercedes-Benz Truck fahrt😉.
Viel Erfolg 👍.
Viele Grüsse, Andrea & Mike
Viele Grüsse, Andrea & Mike
viel Spaß und gutes Gelingen für diesen Lebensabschnitt!
Bei dem was Ihr geplant habt, trifft der Begriff "Reise" ja eigentlich schon nicht mehr richtig....
Gruß
Klaus
viel Spaß und gutes Gelingen für diesen Lebensabschnitt!
Bei dem was Ihr geplant habt, trifft der Begriff "Reise" ja eigentlich schon nicht mehr richtig....
Gruß
Klaus
Viele Grüsse aus dem Truck :)
Viele Grüsse aus dem Truck :)
All the best, Andrea & Mike
All the best, Andrea & Mike
LG us Münche 👋Manfred
LG us Münche 👋Manfred
Gueti Reis und bliibed gsund 👍
Gueti Reis und bliibed gsund 👍
sicher, wir werden uns melden wenn wir in der Nähe von München sind.
Liebi Grüess, Andrea & Mike
sicher, wir werden uns melden wenn wir in der Nähe von München sind.
Liebi Grüess, Andrea & Mike
Grüße Jörg 👍👍👍👍👍⛟😎
Grüße Jörg 👍👍👍👍👍⛟😎
Gute Fahrt, Andrea & Mike
Gute Fahrt, Andrea & Mike
Auch dir stets eine gute Fahrt.
Viele Grüsse, Andrea & Mike
Auch dir stets eine gute Fahrt.
Viele Grüsse, Andrea & Mike
lg, Andrea & Mike
lg, Andrea & Mike