Josef Sammer nu își poate imagina ceva mai frumos, decât să conducă un Arocs

Josef Sammer nu își dorește de fapt altceva decât să conducă autocamionul său. „Și când eram copil acesta era marele meu vis“, spune el. „Alții doreau să ajungă piloți, polițiști sau pompieri, eu însă am avut tot timpul în gând să mă urc într-un autocamion și să plec de pe loc.“ Abia ajuns la vârsta maturității, și-a împlinit această dorință împreună cu un prieten care însă apoi decedat mult prea repede, la 21 de ani, din cauza unei tumori pe creier. Nu a regretat niciodată decizia sa. „De ce aș fi făcut așa ceva?“, întrebă el în exprimarea vocală melodioasă a dialectului său din Salzkammergut. „Într-o oarecare măsură am transformat totuși hobby-ul meu într-o profesie, și dacă în acest context îmi este permis să mai și iau loc într-un astfel de aparat de lucru atractiv, atunci sunt oricum fericit necondiționat.“

Josef vorbește despre noul său Arocs 1851, cu care transportă balast, pietriș și alte agregate pentru firma de transport și de dislocare a solului Windhager. „Sunt foarte mult timp pe drum, în acest context sunt stăpânul meu propriu, vin în contact cu multă lume și stau ca un rege pe scaunul șoferului. Nu există nimic mai frumos decât a conduce autocamionul“, asigură el. Bărbatul din Austria superioară se entuziasmează și mai mult. Povestește despre pasiunea sa, care este vocație. Despre înflăcărarea sa pentru autovehicul și angajator, la care „totul ar fi cu adevărat în regulă“. „Totul se potrivește atât din punct de vedere uman, cât și profesional – pur și simplu minunat!“

Nici șeful său Ferdinand Windhager, care duce spre a doua generație întreprinderea familială fondată în anii 50, nu are niciun motiv să se plângă. Într-o întreprindere mică așa cum este a sa – 14 autocamioane și 12 utilaje de construcții – angajații sunt decisivi pentru succes. „Și în acest context pot doar să îmi doresc oameni ca Sepp. Motivați, de încredere, prietenoși și competenți în relația cu clienții. În plus privește autovehiculul ca și cum ar fi al său – în calitate de șef de firmă nu pot să am așteptări mai mari de la un angajat.“

Pentru Josef Sammer starea Arocs-ului său reprezintă într-adevăr chestiune reală. Tratează personal fiecare zgârietură apărută, în cabina șoferului are grijă de curățenie grijă cu meticulozitate. Totul este la locul său, într-un compartiment din consola centrală are depozitate cabluri de încărcare, chei, ochelari de soare și certificate de livrare, în frigider struguri, Cola, ardei iuți murați și, „pentru orice caz“, ouă fierte tare. Pentru încălțăminte de lucru sau de stradă este valabil: Accesul interzis! „Petrec mai mult timp în Arocs decât la mine acasă“, explică Josef. „Astfel trebuie să fie ordine și curățenie.“

Și confortabil. Majoritatea destinațiilor sale se situează totuși la numai 30 până la 50 de kilometri de la sediul central al firmei, în regiunea Wirling situată între St. Wolfgang și Bad Ischgl. Josef utilizează însă periodic patul din cabina șoferului. „Acesta este un lux. Dacă undeva am timp de staționare sau dacă trebuie să fac o pauză, mă odihnesc puțin și apoi pornesc din nou la drum cu elan proaspăt.“

Așa ca acum. Josef Sammer trebuie să încarce un transport de pietriș Schotter de la cariera proprie a firmei, de la Weißenbachtal și ulterior trebuie să-l livreze la un client la Redlham.

„Un produs autentic din Weißenbach“, așa cum explică Ferdinand Windhager. „Este de înaltă calitate și se utilizează în special pentru terasamente stradale.“ Pe drumul descendent în cariera de piatră, Arocs-ul lui Josef trage după sine un lung nor de praf. Șoferul oprește autovehiculul, se grăbește înspre încărcătorul aflat la câțiva metri și în câteva momente a încărcat deja cu 24 de tone de pietriș autobasculanta sa. „Pentru Sepp nu există jumătăți de măsură“, afirmă Ferdinand Windhager, care își urmărește angajatul de la marginea carierei de piatră. „Este tot timpul în priză.“

Astfel demonstrează și funcționalitatea sistemului Hydraulic Auxiliary Drive, unul dintre punctele forte ale capului tractor cu două punți. Prin apăsarea unui buton Josef apelează pe termen scurt la o propulsie hidraulică suplimentară pe roțile față – mulțumită plusului de tracțiune, urcarea rampei abrupte din cariera de piatră devine un simplu joc de copii. „Astfel ies foarte ușor de aici“, afirmă el. „Fără Hydraulic Auxiliary Drive, nu ar fi prea plăcut se te oprești pe drum la mijlocul rampei.“

Ferdinand Windhager este de asemenea impresionat de tehnologie: „Am aceleași avantaje ca la tracțiunea integrală, spre comparație însă dispun de o greutate mai redusă și profit și de pe urma consumului redus de combustibil.“ Antreprenorul mai vede un alt avantaj esențial în faptul că odată cu sistemul Hydraulic Auxiliary Drive poate să deservească anumite șantiere, cel mai recent caz fiind cel de la Mondsee. „Pe drumul în rampă proaspăt amenajat nu am fi avut nicio șansă cu un alt cap tractor.“

Josef Sammer dă din cap aprobator și se entuziasmează din nou. În legătură cu comportamentul în deplasare al autocamionului său, care ar fi de „top mondial“. Dar și în legătură cu imobilizatorul electronic „bine adaptat“ și cu adevărat în legătură cu retarderul. „Vârful“, afirmă el. „Pentru a sta pe loc nu mai am practic nevoie de frână – acesta ar trebui să devină obligatoriu pentru toate autocamioanele.“

Pe lângă pasiunea sa pentru camioane, Josef Sammer mai are de fapt doar o altă pasiune, cea pentru muzică: El cântă la tubă în orchestra regională și folclorică St. Wolfgang. Însă în acest caz este vorba doar de un hobby. „Spre deosebire, a conduce autocamionul reprezintă viața mea – nu mi-aș putea imagina nimic altceva.“