Mercedes ServiceCard: șoferii de la WL-Spedition plătesc rapid și fără probleme cu cardul

Serviciu

Tonaj suplimentar.

În timpul crizei de la finalul anilor două mii, WL-Spedition și-a extins profilul și de atunci, crește cu putere. În cadrul reorganizării s-a luat și decizia utilizării Mercedes ServiceCard. Până astăzi, un parteneriat profitabil.

Generații. Frank Zill (d.) conduce WL-Spedition – prescurtarea pentru Westfalen-Lippe Speditions- und Lagerhausgesellschaft mbH – împreună cu tatăl său Karl-Hermann. Depozitul care a dat numele companiei nu mai există din 2015.


Cele două duzini de tone de deșeuri sunt încărcate fără probleme în corpul interschimbabil. Acum, la ultimele două, mai este vorba de doar câțiva milimetri. Puțin tras pe o parte, o ușoară presiune pe cealaltă parte și apoi cele două recipiente sunt amplasate în așa fel încât ușa să se poată încuia în urma lor. Producătorul pubelelor de deșeuri este un client mare al WL-Spedition din Herford în Westfalia de Est – care are în urmă o dezvoltare uimitoare.

Dacă până în 2006 cifrele de afaceri ale companiei de familie se învârteau în jurul sumei moderate de 3,3 milioane de euro, în anul precedent s-a depășit pragul de 20 de milioane. Numărul angajaților a crescut la 200, flota include astăzi 110 camioane. La această creștere au contribuit clienți precum producătorul pubelelor pentru deșeuri, clienți noi din domeniul articolelor electrice (marfă albă), dar și diferite companii logistice din domeniul textilelor.



„Circa 40 la sută din cifra de afaceri am obținut-o din domeniul curselor fixe, în cadrul cărora activăm în mod constant pentru diverși furnizori de servicii logistice“, spune Frank Zill, care conduce compania împreună cu tatăl său Karl-Hermann.

O bornă kilometrică pe drumul spre succes a fost criza economică de la finalul anilor două mii, după cum povestește Zill zâmbind. „Nici pe noi nu ne-a ocolit criza. Dar am folosit asta ca șansă pentru a ne reorganiza.“ Tatăl și fiul au anulat în cea mai mare parte serviciile de expediere și s-au concentrat complet pe servicii exclusive de transport. A meritat, și datorită faptului că au reușit să se impună rapid pe piața serviciilor CEP – servicii de curierat, express și de pachete. „Astăzi efectuăm curse pentru mai mulți furnizori și datorită E-Commerce transportăm cantități în permanentă creștere.“ Aceste transporturi aduc încă 40 la sută din cifra de afaceri. Restul provine pe jumătate dintr-o rețea proprie de trafic și din „resturile“ în domeniul expedierilor.


Mix inteligent de servicii. Cele 110 camioane ale WL-Spedition circulă parțial pe distanțe scurte – ca de exemplu în cazul acestei livrări pentru un producător de pubele pentru deșeuri. Însă mai multe dintre camioanele companiei parcurg și până la 300 000 de kilometri pe an, fiind utilizate în domeniul CEP.


Camioanele WL-Spedition transportă în special cu corpuri interschimbabile în Germania și în țările din vestul Europei. 74 de camioane sunt purtătoare ale stelei – și fiecare dintre ele este dotat cu Mercedes ServiceCard. Și această decizie a fost luată în cadrul reorientării. „Utilizăm Mercedes ServiceCard din 2009“, spune Zill. Atunci, raza de acțiune a companiei s-a extins semnificativ, astfel încât patronii au dorit să prevină penele. „Dacă un șofer rămâne noaptea pe marginea drumului în Franța și știm că l-am ajutat rapid și fără probleme datorită cardului, este un sentiment liniștitor.“

Familia Zill apreciază cel puțin la fel de mult Mercedes ServiceCard oferit în cooperare cu UNION TANK Eckstein GmbH & Co. KG (UTA) pentru serviciul de rambursare TVA. „Trebuie să alimentăm în străinătate și implicit să achităm pe loc TVA-ul.“ Să ne ocupăm chiar noi de recuperare poate dura în funcție de țară și sumă până la șase luni. „Prin intermediul cardului acest lucru se rezolvă automat prin decontări bilunare, ceea ce ne oferă un avantaj major din punct de vedere al lichidităților.“



Flota Group4Transport, care formează împreună cu patru alte companii mijlocii WL-Spedition, numără 350 de camioane. Partenerii din această asociație deservesc de exemplu anumiți clienți în comun.


Acest lucru contribuie la rândul său la menținerea flexibilității – Frank Zill consideră că acesta este marele avantaj al companiei, căci până la urmă „flexibilitate“ înseamnă și „orientare spre clienți“. „În cadrul specializării noastre pe servicii exclusive de transport ne-am extins și procedurile operative.“

Rezultatul este o echipă suplă, puternică, cu căi decizionale scurte, care poate reacționa rapid la noi provocări, și datorită unui dispecerat permanent. „Astfel am reușit să ne creăm un mic avantaj în lumea dificilă a transporturilor.“


Mercedes ServiceCard.

E-mail: info@mercedesservicecard.com
Tel.: +49 6027 509-567
www.mercedesservicecard.com


Fotografii: Christian Schmid

Încă niciun comentariu