Cu Janine Frisch la spălătoria de camioane

RoadStars se întâlnește cu

Berbec în loc de contract de economii pentru locuință.

Janine Frisch transportă cu camionul ei Actros pentru My Logistics containere pentru transport aerian la aeroportul Frankfurt. O întâlnim la finalul unui schimb, la una dintre cele mai mari spălătorii de camioane din Germania.


Janine Frisch e atentă. Privirea ei se mișcă între oglinda exterioară și poarta halei aflată în fața ei. O mică rotire de volan, o accelerare atentă și camionul ei Actros 1844 împreună cu remorca ajunge pe banda cu numărul 3. „Acum e bine“, spune tânăra în vârstă de 32 de ani. „Acum dispare în sfârșit murdăria de peste zi.“ Primii colegi încep rapid treaba cu jeturi de mare presiune, curățând camionul și semiremorca de sare și murdărie.

Janine conduce de circa șase luni pentru furnizorul de servicii logistice My Logistics din Hessen. Compania a fost înființată în 1987 de către administratorul Mehmet Ali Yilmaz. Fiul unor diplomați turci, el a început afacerea cu un sigur Sprinter. Astăzi, gama de servicii oferită de My Logistics include transporturi aeriene, transportul de mărfuri aeropurtate cu camionul, mărfuri grele, mărfuri lungi, mărfuri speciale, mărfuri periculoase, precum și curse speciale. Parcul auto include peste 25 de autovehicule.



 În plus, compania cu 50 de angajați operează propria spălătorie de camioane pe terenul Mönchhof, direct lângă aeroportul Frankfurt. „Aici, la ‚my Truckwash‘ am fost practic descoperită“, glumește Janine, care în timpul ei liber schimbă cu plăcere locul din cabina șoferului cu șaua unei motociclete. „My Logistics căuta atunci pe cineva pentru curse dus-întors la aeroport. Întâmplător, era la spălătorie și am intrat în vorbă cu câțiva dintre băieții de aici. Un lucru a dus la altul.“


20.000 de spălări de camioane pe an.

my Truckwash este un serviciu special al furnizorului de servicii logistice. Spălătoria cu trei perii, controlată complet automat este adecvată pentru autovehicule cu o înălțime de până la 4,20 metri și o lățime de până la 2,90 metri. Aceasta înseamnă că aici pot intra nu numai camioane, ci și autobuze de linie și autocare, tractoare, precum și autovehicule grele pentru construcții. Chiar și pasarelele mobile de al aeroport sunt spălate aici. Dispunând de patru benzi, această spălătorie se numără printre cele mai mari din întregul Hessen.

O bandă este rezervată special pentru autorulote. În total există numai trei astfel de instalații pe întreg teritoriul federal. Zilnic, la my Truckwash sunt spălate până la 80 de camioane. Asta înseamnă circa 20.000 de spălări pe an. Cu toate acestea, tehnica ecologică de spălare nu consumă decât 9.000 de litri de detergent. 


„Pur și simplu a trebuit să îmi reziliez contractul de economii pentru locuință și să obțin permisul de conducere pentru camion!“

– Janine Frisch, șofer la My Logistics


Televizor în zona de așteptare.

În timp ce angajații spălătoriei my Truckwash se ocupă de camionul Actros al lu Janine, ea savurează o ceașcă de cafea fierbinte în zona de așteptare. Pasionata de schi în timpul liber poate urmări pe camere în zona de așteptare cum este curățat „berbecul“ ei. Janine descrie drumul pe care l-a parcurs până în cabina șoferului: „Un prieten m-a luat o dată cu el într-o cursă de noapte. Atunci am realizat cu adevărat cât de mare este de fapt un camion. Când am văzut cum a manevrat rapid și fără efort întregul ansamblu la o rampă, mi-a fost clar: Trebuie să îmi reziliez contractul de economii pentru locuință și să obțin permisul de conducere pentru camion!“ De atunci, Janine savurează fiecare minut în cabina șoferului: „Ce îmi place la munca mea de șofer este libertatea și noile provocări zilnice de care am parte. Cunoști permanent oameni și culturi noi.“


Apasă aici pentru a părăsi RoadStars și a afla mai multe pe Google Maps: hartă pe Google Maps


Fotografii: Alex Kraus

11 comentarii