Noul Drum al Mătăsii – Pornirea din Beijing

Pregătirile au intrat de alaltăieri la foc continuu: după patru săptămâni de speranțe și temeri, autoritățile chineze au emis documentele necesare, cu două zile înaintea datei de plecare stabilite. Astfel putem porni, în sfârșit, pe lungul drum către casă, spre Stuttgart. Noi, adică echipa noastră formată din dezvoltatori de la Mercedes-Benz Trucks împreună cu o echipă de șoferi chinezi care ne asistă până la graniță. Camioanele, un cap tractor cu OM 473 și două cu OM 471, îndeplinesc cel mai nou standard de emisii China 5. Pentru asigurarea calității, și-au pus la încercare fiabilitatea prin anduranță timp de un an aici în China.

Apasă aici pentru a părăsi RoadStars și a afla mai multe pe Google Maps: hartă pe Google Maps

Popasul din deșert.

După micul dejun pornim din nou la drum prin Mongolia Interioară. Cândva – am trecut de mult de orașele Baotou și Nur – ajungem la autostrada G7. Aceasta se întinde pe 1.500 de kilometri de-a lungul graniței mongole prin deșertul slab populat. Și este aproape goală: șoferii de camioane locali își economisesc aici banii de taxă și înaintează cu greu în coloană pe drumul național vechi, care se întinde în paralel.

Actele la control.

După câteva ore pe autostradă avem nevoie de o schimbare, așa că virăm camionul Actros către drumul național. „Excursia“ se încheie însă rapid. Chiar la ieșire ne oprește poliția: străinii au voie să parcurgă zona de graniță doar cu aprobare specială!

Așa că ne întoarcem pe autostradă. După doar o oră ajungem la următorul punct de control. Aici însă ne așteaptă mai mult decât o simplă indicație de a rămâne pe autostradă: „Să coboare toată lumea!“ Polițiștii ne escortează într-un birou. Oameni în uniformă cu priviri serioase și pistoale automate ne verifică documentele – și mai întâi găsesc prompt o viză expirată de la o călătorie anterioară. Crește nervozitatea din încăpere, se pornesc camerele video. Scopul nostru acum este: să rămânem calmi și să zâmbim! În cele din urmă se găsește în alt loc din pașaport și viza valabilă. Situația se detensionează – după 20 de minute polițiștii de declară mulțumiți. Acum chiar râd. Avem voie să ne continuăm drumul. 

Respirăm ușurați și ne întoarcem pe autostrada aproape nefolosită. Este atât de nouă, încât majoritatea popasurilor nici nu sunt deschise. Nu avem nicio șansă să ne sporim rezervele de hrană și motorină.

Loc de dormit în spatele tejghelei.

Pentru a ajunge la un popas coborâm cândva pe vechiul drum național. Este o stradă cu o bandă îngustă în peisajul întins, fără fâșie mediană, pe alocuri complet acoperită de vânt cu nisip. Suprafața popasului este un teren de 1,5 kilometri acoperit cu pietriș. Pe o latură sunt aliniate mici magazine, ateliere și restaurante. Se oprim la benzinărie. În timp ce angajatul benzinăriei ne primește bancnotele și ne dă restul, stă pe o saltea – „patul“ său se află chiar în spatele tejghelei. 

La cină mâncăm la restaurant pui gătit chinezește: o găină întreagă, jumulită, tăiată în bucăți și friptă. 

În plus: niciodată nu am văzut Calea Lactee atât de bine ca de aici. Prin întunericul deșertului se vede totul incredibil de clar. Cele trei stele ale noastre au acum câteva ore de pauză. Mâine ne continuăm drumul.

Fotografii & video: Eberhard Joos
Montaj: Alexander Tempel