Înghețul își cere tributul – pană de combustibil și ajutoare pentru aventurierii elvețieni – partea a 8-a

Afară a izbucnit o furtună de zăpadă care răsună puternic și în cabina șoferului. Mike trebuie să se concentreze din greu la volan pentru că nu vede mare lucru afară. Și totuși reușim să o scoatem la capăt! Pe autostrada Amur din Siberia - mai exact: în regiunea Transbaikal a Rusiei - mergem tot spre est, în jurul nostru păduri nesfârșite. Asta înseamnă recuperarea timpului pierdut. Deoarece oprirea din atelierul auto din capitala Ulaanbaatar a Mongoliei, de unde am trimis ultimul reportaj, nu a fost singura.

Șirul de ghinioane a început când am vrut să trecem pe fluviul înghețat, Tuul, de lângă Ulaanbaatar spre Rusia. Am făcut acolo trei zile de pauză și am vizitat, între altele, pe un soare strălucitor, statuia ecvestră gigantică a lui Ginghis Han de pe malul fluviului. Brusc, camionul Axor n-a mai pornit și am înțeles imediat ce se întâmplase: se goliseră bateriile. Abia mai târziu am descoperit că, odată cu apariția frigului, un consumator trage energie în timpul nopții – și de atunci folosim preventiv în fiecare seară butonul Oprire de urgență montat de firma Leab AG. La nevoie, camionul pornește și cu ajutorul bateriilor containerului, dar acestea erau și ele aproape goale după zilele de pauză.

Salutări de Crăciun și Anul Nou la toți membri RoadStars de la Andrea și Mike.

Pe jos în căutare de ajutoare.

Așa că am plecat pe jos în căutare de ajutoare, la minus 20 de grade. Un camion pentru pornire asistată ieșea din discuție: pentru a ajunge la camionul nostru, trebuia să traverseze fluviul și s-ar fi scufundat. De aceea am fost extrem de ușurați, când am ajuns la o iurtă în fața căreia se aflau o dubiță și un autoturism: autovehicule ușoare și suficientă putere în baterii, conform calculelor noastre.

Bărbații din iurtă ne-au hrănit pentru început cu ceai cu condimente. Apoi trebuia împinsă dubița – deloc o treabă ușoară ținând cont de un iac mort aflat pe platforma de încărcare. Ajunși la Axor-ul nostru, am conectat bateriile autovehiculelor între ele și le-am făcut un ceai, la rândul nostru, ajutoarelor. Dar chiar și după o jumătate de oră de încărcare, camionul nu a putut fi pornit.

Suflantă de benzină sub baia de ulei.

Până la urmă am reușit să prindem la telefon un proprietar de atelier auto vorbitor de engleză, care voia să ne trimită pe cineva – era duminică seară. Și realmente: după două ore a sunat telefonul - ajutoarele noastre erau în apropiere. Trebuia să mergem spre șoseaua principală pentru a le arăta drumul! Încă un marș, acum pe întuneric și pe temperaturi și mai scăzute.

Bărbații au instalat o suflantă de benzină și un arzător pe gaz sub baia noastră de ulei. Bateriile Axor-ului nostru au fost legate la autoturism și la o baterie suplimentară. Din nou am așteptat o jumătate de oră până când termometrul lichidului de răcire a arătat 1 grad. Camionul nostru a pornit la prima cheie. Noaptea următoare a fost prima noapte în care am lăsat motorul pornit. Voiam să fim siguri că bateriile se încarcă complet.

Nor de aburi în fața geamului.

Cale liberă spre Rusia! Credeam noi. Când Mike a pornit de dimineață încălzirea staționară în fața trecerii graniței, pentru a preîncălzi motorul – îl opriserăm pentru că erau „doar“ minus 20 de grade –, în fața geamului a apărut un nor de aburi. Mike a oprit încălzirea staționară și a încercat să pornească motorul. Când, în fine, a pornit, am descoperit cauza: lichidul de răcire se scurgea în afară!

Rapid, am așezat una după alta trei vase sub scurgere. Mike a basculat cabina și a meșterit un bypass provizoriu. Cu mare atenție, am turnat din nou lichidul de răcire în sistem. Din fericire, motorul a pornit și nu s-a mai întâmplat nimic rău. Adrenalină din plin înainte de prima cafea ...

De-a lungul celor 600 de kilometri până în capitala administrativă Cita, gerul și-a mai luat de câteva ori tributul. O dată, conducta de scurgere a înghețat și ne-a blocat mașina de spălat. Soluția: un mic radiator pe care l-am plasat peste noapte în spațiul de depozitare, pentru dezghețarea conductei. Au înghețat de asemenea rezervoarele pentru AdBlue și lichidul de parbriz. Pe acesta din urmă, Mike l-a dezgheța cu ajutorul unui föhn și l-a umplut cu lichid de spălare cu punctul de îngheț la minus 45 de grade.

Nori de zăpadă și plimbări.

Acum nu mai sunt decât 2600 de kilometri până la Oimiakon, destinație extremă și cel mai estic punct al călătoriei noastre. Cu circa 1000 de km înainte, în Iakuțk, ne-am lăsat camionul la verificat într-un atelier auto al producătorului Kamaz, la care Daimler este acționar. Șoselele sunt bune și în general uscate, pentru că aici se curăță zăpada cu plugul și nu se împrăștie materiale antiderapante. Anvelopele noastre de iarnă Goodyear ne ajută să ținem camionul sub control chiar și pe un carosabil acoperit cu zăpadă.

Doar atunci când vin camioane mari din sens opus, în spatele lor ridică nori de zăpadă așa că Mike trebuie să circule câteva clipe în orb. Dar în ciuda tuturor obstacolelor: savurăm călătoria prin iarnă. Chiar înainte de a intra în Ulan-Ude am vizitat fascinantul obiectiv Iwolginski Dazan, un mare complex mănăstiresc budist ce include și o universitate. La intervale regulate, ne facem timp și pentru scurte plimbări prin zăpada afânată la o temperatură de minus 20 de grade. Pentru noaptea asta s-au anunțat minus 37 de grade. Preventiv, o să lăsăm motorul pornit.

Partea a 9-a din serialul RoadStars apare pe 28 ianuarie. Rămâneți cu noi!

Fotografii: 4-Xtremes