Considerați spioni și aterizați pe Lună! Noutăți de la perechea de aventurieri elvețieni - partea a 5-a

Dacă ne-ați putea vedea azi nu am face cea mai freș impresie. Ne-am instalat tabăra în Georgia, pe malul unui râu, iar în ultimele nopți au fost furtuni puternice. Multe fulgere au lovit aproape de camion – așa că nu prea am avut parte de somn adevărat.

Totuși suntem în cea mai bună dispoziție posibilă: în câteva zile trebuie să ajungă pașapoartele noastre în capitala Tbilisi, împreună cu viza pentru Rusia și Mongolia. După ce luna trecută a trebuit să ne replanificăm traseul pentru că Pakistan-ul ne-a refuzat viza, drumul spre Orientul Îndepărtat al Rusiei este acum liber. Cel puțin în ceea ce privește birocrația.

Pe drumul spre republica din Caucaz Georgia am traversat Iranul din sudul uscat până în extremitatea sa nordică. Deosebit de pasionantă a fost escala din Isfahan: datorită imensei Piețe a Imamului, dar și datorită contactelor cu localnicii. Nu mai vin prea mulți turiști în țară, iar oamenii se bucură de orice contact cu străini. Tot timpul am fost abordați, ni s-au dăruit dulciuri sau am fost imortalizați pe smartphone.

Având în vedere atâta omenie era clar că vom vizita ,,o veche cunoștință”: un țăran care ne-a dăruit mai multe kilograme de fructe pe drumul prin deșertul Dasht-e Lut. De data aceasta am avut și noi cadouri pregătite, de exemplu dulceață făcută de noi din fructele lui. Țăranul s-a bucurat nespus și ne-a invitat la familia lui. Fratele lui, mecanic de profesie, s-a îndrăgostit de motocicleta noastră Yamaha. Ne-a oferit chiar și un service gratis, pe care însă l-am refuzat. Nu am vrut să profităm de generozitatea lui, iar motocicleta merge excelent – la fel ca și camionul nostru Axor.

Câteodată, însă, nici măcar cel mai puternic camion nu ne-ar fi scos la liman - asta a trebuit să constatăm pe drumul spre marea Caspică. Acolo am străbătut mai multe trecători, peisajul a devenit mai verde, iar clima aproape tropicală. Obiectivul: un lac la o altitudine de peste 2000 de metri. Dar de la un anumit moment încolo strada a devenit atât de noroioasă și abruptă încât a trebuit să ne întoarcem. Sau mai exact spus: am mers atât de mult cu spatele până când am putut să cotim.

Am fost obligați să cotim și în deșertul Kavir, la est de Teheran. Acolo, un militar de la punctul de control ne-a luat drept spioni! Oricum, Iranul nu este cea mai simplă țară pentru o călătorie. În timpul campării am fost controlați de mai multe ori de poliție. Ce-i drept, toate aceste situații s-au rezolvat până la urmă fără probleme. Dar datorită barierei lingvistice n-am fost niciodată siguri dacă totul a fost cu adevărat în ordine.

Totuși, după patru săptămâni petrecute în Iran, impresiile pozitive predomină. Am avut parte de unele aventuri doar pentru că am traversat premeditat țara pe drumuri secundare. Astfel, am rămas fără cuvinte în albia secată a unui râu, unde ne-am simțit ca pe Lună. Am dat drumul de mai multe ori dronei să zboare deoarece nu ne mai săturam de pozele aeriene.

Un obstacol dificil s-a dovedit intrarea din Iran în Armenia. Timp de 5 ore am fost trimiși de la un grănicer la altul. În final a trebuit să așteptăm un veterinar care urma să o controleze pe Aimée. După o oră de așteptare a apărut brusc un funcționar care ne-a întrebat ce mai așteptăm acolo pentru că au terminat de mult cu noi!

Sudul Armeniei este format dintr-o înșiruire de trecători. Străzile sunt desfundate de la nenumăratele camioane care transportă motorina iraniană în interiorul țării, așa că am fost zdruncinați zdravăn. Mike și-ar fi dorit jumătăți de trepte de viteză și un retarder. De mai multe ori pe zi am ajuns de la înălțimi între 1500 și 2500 de metri până la înălțimi între 400 și 700 de metri și apoi din nou sus. Stilul arhitectonic amintește foarte mult de perioada sovietică. La cumpărături am comunicat cu mâinile și picioarele, iar casierițele din spatele tejghelei chicoteau.

Partea a 6-a din serialul RoadStars apare pe 22 octombrie. Rămâneți cu noi!

Fotografii: 4-Xtremes