Echipa 4-Xtremes are parte de aprigi păzitori ai legii și de relaxare la Marea Neagră – partea a 11-a

Astăzi de dimineață când ne-am trezit am auzit din nou, după multă vreme, valuri și păsări. Suntem în Georgia, la Marea Neagră. În septembrie am întâlnit aici o mulțime de turiști. Acum avem plaja doar pentru noi.

Acum o lună, în Siberia, cizmele de iarnă, gecile, căciulile și mănușile erau încă îmbrăcămintea standard. De la începutul lunii noiembrie temperaturile au fost negative și ne era dor să petrecem din nou mai mult timp afară și să facem plimbări mai lungi. Desigur, poți face asta și în zăpadă, dar când la fiecare pas te afunzi până la genunchi, devine repede obositor.

Această etapă a început în metropola nord-siberiană Novosibirsk. De acolo am mers la Omsk și apoi am trecut granița în Kazahstan. Cu viza noastră pentru Rusia aveam voie să rămânem în țară numai câte trei luni, ne mai rămăseseră încă zece zile.

Lângă una dintre șoselele principale am găsit o parcare unde am plănuit să petrecem ultima noastră noapte în Rusia. Cu puțin înainte să mergem la culcare, cineva a ciocănit la ușa rulotei noastre: în fața ușii se aflau doi soldați înarmați. Se pare că ne oprisem să „campăm” într-o zonă militară, de unde am fost escortați prietenește. Locul unde ni s-a spus că putem dormi se afla acum la zece metri înaintea graniței. În ciuda faptului că avem la activ peste 70 de treceri ale graniței cu propriul autovehicul, încă avem ceva emoții. Pentru că pur și simplu nu poți să știi ce te așteaptă.

În Kazahstan.

De data aceasta, spre norocul nostru, totul a mers fără probleme. După o jumătate de oră am ajuns în Kazahstan. Destinația noastră: Astana. Deși nu suntem oameni ai orașelor, am fost entuziasmați de capitala Kazahstanului. Centrul este aproape futurist, în contrast cu restul țării. La amurg am făcut un tur al celor mai interesante locuri. Peste noapte am parcat în spatele Operei – în mijlocul orașului!

După ce am părăsit Astana, trebuia neapărat să refacem rezerva de apă. Deci am pornit spre râu. Vremea începuse deja să fie mai blândă. La fața locului Mike a renunțat însă să meargă cu camionul aproape de mal. Ne era amândurora teamă că vom rămâne blocați. Ca să ne descurcăm până la următoarea sursă de apă, am lăsat pentru o seară zăpadă la topit. Într-un final, am găsit într-un sat o fântână și, găleată cu găleată, am putut să ne umplem rezervoarele. În plus: o găleată are 15 litri, iar rezervoarele noastre, 450.

De fapt, pe drumul înspre vest, plănuisem să mergem mai mult prin Kazahstan, însă deja în primele trei zile am fost opriți de mai multe ori de poliție. O dată, polițiștii au afirmat că ne surprinseseră cu radarul cu o viteză de 100 km/h. Dar camionul nostru Axor nici măcar nu prinde o asemenea viteză. La două zile de călătorie distanță de Astana eram atât de nervoși, încât am decis să mergem din nou în Rusia, pentru a ne continua drumul pe acolo. Așadar am virat la dreapta în loc de stânga și am ajuns rapid înapoi la graniță.

Unde sunt lanțurile de zăpadă?

Ajunși în Rusia, am fost întâmpinați de vânt puternic și multă zăpadă. Cu cât mergeam mai departe spre vest, cu atât traficul devenea mai aglomerat. Coloane întregi de capete tractor, luptându-se să urce șoselele de munte înghețate. Am fost uluiți să vedem că nici unul nu era echipat cu lanțuri de zăpadă. În unele puncte din munții Ural a trebuit să așteptăm mai multe ore, până când coloana reîncepea să se miște.

Pe drum am vizitat Volgograd, oraș care pentru un timp s-a numit Stalingrad. Locul este cunoscut bineînțeles din cauza luptei îngrozitoare care a avut loc aici în cel de-al doilea război mondial. Am avut din nou noroc și am putut înnopta direct în spatele statuii Mamei Patrie, am făcut o tură pentru fotografii de noapte și a doua zi dimineață ne-am putut bucura de o impresionantă schimbare de gardă.

După Volgograd nu am mai avut parte de zăpadă și, în sfârșit, se vedeau primele semne de primăvară. Am profitat de vremea mai bună și am parcurs o distanță mai lungă.

Capitala regională Krasnodar se numără printre centrele Rusiei sudice. Aici i-am vizitat pe prietenii noștri Eugene și Tatjana. De fapt, plănuisem să mergem împreună cu ei la Marea Neagră și să campăm acolo. Însă a plouat practic fără întrerupere. Deci am avut parte de un tur al orașului prin ploaie și de bere într-o „Cafenea” tipică. Pentru noi a fost deosebit de interesant să vorbim cu cei doi despre viața lor în Rusia. De fiecare dată, ne dădeam seama: pentru a putea cunoaște mai bine oamenii și țara, trebuie să stăpânim mai bine limba. Pentru următoarea vizită ne vom pregăti corespunzător.

Un lucru mai era pe lista noastră: trebuia să ne reparăm în sfârșit încuietorile de la uși. Eugene ne-a dus pentru asta într-un atelier pentru camioane. Timp de mai mult de o lună, în fiecare seară mutam tot ce era important din cabina șoferului în spate, iar dimineața mutam din nou totul în față. Chiar și când mergeam la cumpărături – nu se știe niciodată. Acum putem încuia totul din nou, așa cum e normal. Acestea sunt micile lucruri care fac viața mai simplă!

Trecătoarea Jvari.

Granița cu Georgia se afla la o distanță de numai 500 de kilometri. Ne bucuram că vom avea parte de căldură, de pâine bună pe vatră, de Marea Neagră și de Turcia, dar Rusia ne-a plăcut pur și simplu prea mult. Ne-am fi dorit să nu mai părăsim această țară. În lunile care au trecut am cunoscut oameni minunați și am văzut peisaje uluitoare. Și mai este atât de mult de văzut! Cu siguranță vom reveni.

Fotografii: 4-Xtremes