Focuri de armă în întuneric și o idilă în orașul bântuit – noile aventuri ale cuplului elvețian de aventurieri – partea a 6-a

Acum câteva săptămâni am avut parte de caniculă, ieri a căzut prima zăpadă – iar astăzi am avut ocazia să experimentăm cât de fină poate fi granița dintre succes și dezamăgire. Am pătruns prin sudul celei mai mari metropole din Kazahstan, Almaty, prin ceață, înspre munții Tian Șan. Acolo se află trecătoarea Zhusalykezen, la o altitudine de 3 300 de metri.

Deoarece aceasta depășește orice altă trecătoare circulabilă din Europa, am ales-o în locul aventurii „Xtreme“ din India, la care a trebuit să renunțăm din cauza unei vize care ne-a fost refuzată. Inițial nu am fost siguri dacă vom ajunge la trecătoare înainte de sosirea iernii. Dar am reușit – în ciuda primei zăpezi căzute! Marele „Dar“: Acolo sus se află o stație de cercetare spațială și nu se poate ajunge până sus de tot. Cel puțin nu astăzi.

Zilnic câte șase ore pe drum.

De la ultima noastră relatare, am mers din Georgia, prin Caucazul rusesc de Nord și jumătate din Kazahstan – circa 4 500 de kilometri. Nu prea mult, comparativ cu norma multor șoferi de camioane. Însă de prea multe ori am avansat atât de încet, încât zilnic ne aflam câte șase ore pe drum. Deja din Georgia a trebuit să schimbăm o garnitură. Și mecanicii de acolo au reușit să facă rost rapid de o piesă de origine Mercedes – remarcabil!

Înaintea graniței cu Rusia am avut emoții mari. Citești multe despre funcționarii publici de acolo. Însă noi am avut parte de cu totul altceva: totul s-a mișcat repede, funcționarii au vrut să lipească un autocolant pe cutia noastră și ne-au dăruit pâine și roșii. Caucazul de Bord nu este o regiune lipsită de probleme. De aceea, în partea rusă, poliția și armata erau prezente pretutindeni. A trebuit să trecem prin puncte de control și o dată chiar am trecut printr-un scanner corporal, precum cele din aeroport.

Focuri de armă și reflectoare la miezul nopții.

Însă emoții mai mari am avut, privind acum la o bună bucată mai înaintată pe traseul nostru, abia mulți kilometri mai târziu: în apropiere de Almaty, unde am vrut să înnoptăm lângă un râu. Iarba verde sub tălpile noastre, copaci – un mic paradis! Până când, la miezul nopții, am auzit focuri de armă și am văzut pe celălalt mal o camionetă cu reflectoare de căutare. Probabil că nu erau decât niște țărani la vânătoare de vulpi. Nu am vrut să riscăm, am accelerat și am petrecut noaptea într-o benzinărie unde înnoptează și șoferii de cursă lungă.

Înapoi în Rusia: distanța parcursă prin Caucazul rusesc de Nord am considerat-o numai o „trecere“ spre Kazahstan. Cu atât mai mult am rămas surprinși de diversitatea regiunii. Astfel, în Republica Daghestan de exemplu există duna de nisip Sarykum, cea mai înaltă din Europa. Stând acolo sus nu vezi altceva în jur decât câmpuri verzi și munți și te gândești: „Cumva, asta nu prea se potrivește în peisaj!“ Coasta Mării Caspice este aici de o frumusețe care taie respirația: nisip aproape alb, orizontul nemărginit – iar atunci când soarele apune, poți privi sosirea nopții. Pe o parte soarele, pe cealaltă, orizontul întunecat și între ele toate culorile imaginabile.

Călătorind din nou după busolă – palpitant!

În ultima parte a drumului, înainte de granița spre Kazahstan, navigația indica o șosea „mare“, însă aceasta este încă la stadiul de planificare. La un moment dat, asfaltul se sfârșea și începea un drum de nisip. Deoarece acesta era în afara traseului indicat de navigație și avea numeroase bifurcații, am fost nevoiți să ne orientăm timp de două zile după busolă. Palpitant! Ne-am amintit de călătoria noastră prin America, unde de asemenea nu am avut decât hărțile și busola. Cu toate acestea, am ajuns mereu la destinație, chiar dacă uneori pe drumuri ocolite.

Am traversat Kazahstanul, a noua cea mai mare țară din lume, de la vest la est, parcurgând o distanță de 4 500 de kilometri. În calitate de turiști, ni s-a permis să rămânem numai pentru 30 de zile. Astfel a fost clar încă de la bun început că trebuie să respectăm planul. Așadar nu ne-a bucurat deloc faptul că deja din primii 50 de kilometri am avut parte de asfalt cu gropi adânci până la genunchi.

Partea a 7-a din serialul RoadStars apare la finalul lunii noiembrie. Rămâneți cu noi!

Fotografii: 4-Xtremes